Oprește-te o secundă din cee ace faci. Ieși din haosul cotidian. Închide ochii, inspiră, zâmbește, expiră, relazeaza-te și continuă să zâmbești. Ascultă-ți bătăile inimii. Ascultă mai atent! Privește în interiorul sufletului tău. Ce vezi? Îți place ceea ce vezi? Dacă da, cultivă în continuare acea grădină minunată din interiorul tău. Dacă nu îți place ceea ce vezi, schimbă. Schimbă totul. Lasă-ți sufletul să adune tot ce e mai frumos pe lume. Lasă-l să adune pace, bucurie, zâmbete, momente frumoase, visuri mărețe, emoții pozitive, ca mai apoi să le împrăștie în tot trupul și să-l ghideze spre lumina. Lasă-ți sufletul să rezoneze cu pacea și simte-te liber! Simte-te fericit, liber și sănătos. 

 Încearcă să găsești un moment din zi doar pentru ține. Un moment în care să fii doar tu cu ține. Încearcă să alungi orice gând și să te focusezi doar pe starea de bine pe care dorești să o dobândești.  Există diferite metode de a găsi acea stare, și mă refer aici la meditație. Poți face asta oricând: dimineața când te trezești, după amiaza în weekend, în aer liber, acasă, în pat, pe covor, pe scaun, pe canapea. Oriunde îți găsești liniștea și te poți detașa pentru câteva momente de realitate. 

Meditația face parte dintre acele lucruri care nu vor ieși niciodată din prima. Va fi nevoie de zile, poate chiar săptămâni sau luni până când vei reuși să meditezi cu adevărat. Însă, după cum bine știm, lucrurile valoroase nu se obțin ușor. Ai răbdare și continuă să cauți acea stare be bine, iar atunci când o găsești, păstreaz-o cu orice preț.  

Una dintre cele mai ușoare modalități de meditație este utilizarea vizualizării. Practic, tot ceea ce trebuie să faci este să te focusezi pe realitatea pe care tu o creezi. Începe prin a inspira adânc pe nas, fă retenție timp de câteva secunde, iar apoi expiră pe gură.  Relaxează-ți fiecare mușchi, inclusiv pe cei faciali și întredeschide ușor gura. Începe să-ți imaginezi un loc frumos, vizualizează tot felul de detalii ale oazei tale de liniște în care tocmai te-ai proiectat spiritual. Vei reuși să te relaxezi fără să-ți dai seama.

 O altă modalitate de meditare este folosirea cuvintelor pozitive și a mantrelor. Mantrele sunt cuvinte, sunete sau grupuri de silabe și afirmații care te ajută să meditezi  mai ușor. Cuvintele influențează foarte mult subconștientul, iar în cele din urmă și comportamentul. În timpul meditației, fă-ți un obicei din a rosti mantre, cuvinte pozitive. Mantrele te vor ajuta nu doar în meditație, ci și în creșterea respectului față de sine. 

Încearcă să-ți relaxezi progresiv mușchii. Aceasta este încă o modalitatea de a medita. Prin relaxarea progresivă a mușchilor, vei resimți o stare de eliberare din cotidian. Începe prin a-ți relaxa mușchii picioarelor, și continuă cu fiecare mușchi în parte, până ajungi la mușchii de la nivelul capului, sau invers. 

În meditație, respirația este foarte importantă. Concentrează-te pe o respirație cât mai corectă, astfel vei ține orice alt gând departe de ține. Alege tehnica de respirație care ți se potrivește mai bine și încearcă să o menți: fie inspiri pe naș și expiri pe gură, fie inspiri și expiri doar pe nas. După ce ți-ai ales tehnica de respirație, încearcă să menți un ritm constant. Cu timpul, acest ritm va veni de la sine. Observă modul în care respiri, ridicarea și coborârea abdomenului, felul în care aerul îți trece prin nări. Datorită aportului de oxigen, mintea ta se va relaxa și mai mult. 

Mai departe? Practică meditația în fiecare zi, timp de 10-20 minute. Vei observa o schimbare pozitivă în viața ta: gânduri mai bune și mai liniștite, o senzație de împlinire, te enervezi mult mai greu sau chiar de loc, și cel mai important: viața nu mai pare atât de grea!

Namaste!

 

Leave a reply

 

Your email address will not be published.