Skirt Bike Alba-Iulia

Skirt Bike este un eveniment care promovează mișcarea, sănătatea și frumusețea. Când am aflat despre o asemenea inițiativă, am insistat să luăm parte la ea! Evenimentul a avut loc în acest sfârșit de săptămâna la Alba Iulia, unul dintre cele 12 orașe care au găzduit o astfel de paradă. Aproape 200 de fete cochete, dar și domni eleganți, au pedalat în frumoasa Cetate Alba Carolina. Herbagetica a fost partener la […]

 

Proiect La Înălțime...la final

Acum mai bine de o săptămână am început să vă povestim despre Alex și Bogdan, doi sportivi curajoși, ambițioși ce au plecat să cucerească Vârful Elbrus din Munții Caucaz (Rusia). În tot acest timp băieții ne-au ținut la curent cu evoluția expediției trimitând-ne poze, vești și impresii. Alex și Bogdan au ajuns pe vârf în 3 zile și 10 ore, cu o zi mai devreme față de cum își planificaseră!!! Drept […]

 

Salutări de la înălțime

Vești bune de la înălțime!!! Băieții sunt bine, au ajuns la peste 3.000 de metri altitudine. Dar până acolo traseul nu a fost unul ușor, dar Alex și Bogdan au avut totul pregătit și calculat. Curioși de traseul parcurs până acum? Vă prezentăm mai în detaliu primele zile de la plecarea lor din România: Ziua 1: Zbor București-Mineralni-Vodi (Rusia) Preluare de către ghid cu mașina  către Azau (2500m)- Republica Gabardino-Balkaria […]

 

Despre proiect

Săptămâna trecută am lansat un nou proiect. Proiect ambițios, plin de adrenalină, cu doi băieți tineri, pasionați de sport și sănătate, drept protagoniști. Despre Alexandru și Bogdan… Alexandru și Bogdan sunt doi tineri obișnuiți, ce duc o viață normală, și mereu au fost pasionați de sport. Tot sportul, mai exact cățărările, i-au unit. Alexandru este pasionat de alergări, cățărări, dar și de munți. El are un blog de călătorii cu […]

 

Macul - medicament natural

Macul, floare frumoasă de primăvară, este cunoscut de peste 3.000 de ani având multe legende. Romanii făceau descântece şi vrăji cu floare de mac, pentru a vindeca sufletul îndrăgostit. Grecii foloseau floarea de mac pentru fertilitate, sănătate şi putere. Chinezii utilizau macul pentru tratarea greţurilor şi a vărsăturilor. Macul este un medicament natural, recunoscut pentru proprietăţile sale curative: calmează tusea şi crizele de astm, afecţiunile psihice, durerile provocate de colici şi […]

 

Miracolul din viața noastră - APA !

De câte ori nu ți s-a întâmplat să ai o durere de cap și să fugi repede la dulapul cu medicamente? De câte ori ai pierdut timpul în fața rafturilor din supermarket căutând o cremă cât mai hidratantă? Și de câte ori, peste zi, ai senzația de oboseală și lipsă de concentrare? Daca te regăsești în situațiile de mai sus, avem și o veste bună pentru tine! Soluția este la […]

 

5 destinații de vacanță

O știm cu toții: 1 Mai ne aduce o zi liberă și poftă de călătorii! Ne ispitește marea, muntele, dar și orașele care pot fi destinații excelente pentru city break-uri. Iar dacă nu aveți timpul sau bugetul necesar pentru o excursie în străinătate, vă prezentăm mai jos o listă de 5 localități din România unde ați putea face o escapadă de neuitat: 1. Alba Iulia Cetatea în stil Vauban de […]

 

Cum să tratezi astenia de primăvară

Odată cu schimbarea vremii, organismul nostru suferă multe schimbări, atât la nivel fizic, cât și psihic. În primăvară, când temperaturile se schimbă și luminozitatea este mai mare, organismul este nevoit să se adapteze unui nou ciclu, iar așa apare ”renumita” astenie de primăvară. Simptomele asteniei Când în organism se instalează astenia de primăvară, simptomele sunt ușor de identificat. Cele mai frecvente dintre acestea, sunt: – amețeli – dureri de cap […]

 

Produsele îndrăgite de voi, din nou pe stoc

Noi, la Herbagetica, ținem întotdeauna cont de părerile și dorințele voastre, ale clienților noștri. Tocmai de aceea, analizăm constant feedback-ul primit și încercăm să vă oferim produsele care vă ajută și de care aveți nevoie. Iar ca să vă convingem de acest lucru, vă anunțăm bucuroși că am introdus din nou în stoc unele dintre cele mai solicitate produse:   Mătase Porumb – 30 cps – stoc limitat Mătasea de porumb […]